ALEXANDRU TOMESCU transformă TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS 2022 într-un „PAGANINI MAGIC”

Fundatia Culturala "Remember Enescu"

Ajuns la ediția aXVa, Turneul Internațional Stradivarius din acest an este „PAGANINI MAGIC” și se desfășoară în perioada 26iunie-16iulie2022. Este un turneu dedicat marelui muzician Niccolo Paganini, considerat, pe lângă „cel mai virtuos violonist” și un virtuos la chitară, care a scris multe sonate și concerte inedite. Nemulțumit, a început să scrie sonate pentru vioară și chitară, triouri și cvartete împreună cu instrumente cu coarde, a scris pentru chitara cu șase coarde, care la acel moment o înlocuia pe cea „spaniolă” cu cinci coruri (patru corzi duble și una singură în partea superioară numită cantino), iar acest lucru explică flerul său în pizzicato-ul crepitant de la vioară.

Violonistul Alexandru Tomescu spune că: “Am fost întrebat de multe ori care este gradul de libertate de care mă bucur ca artist. Dacă pentru majoritatea concertelor trebuie luate în calcul o mulțime de variabile, pentru mine, excepția notabilă este Turneul Stradivarius. Îl consider laboratorul meu de experimente muzicale, locul în care pot traduce în realitate ideile mele cele mai îndrăznețe. Fiecare ediție este o nouă provocare și parcă un pariu pe care îl pun cu mine însumi, în primul rând, cât de departe pot să merg de data asta? Și propunerea din acest an, la aXVa ediție a Turneului Stradivarius, nu va face excepție! În anul 2022 vreau să cant în multe locuri, în primă audiție, o serie de sonate pentru vioară și chitară clasică, semnate de Niccolo Paganini, un concert în care sunetul muzicii va întâlni spectacolul luminii, printr-un concept de light design de excepție. Numele lui Niccolo Paganini aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este considerat magicianul viorii, cel care a produs o adevărată revoluție în muzică și cel a cărui virtuozitate nu a fost niciodată egalată. Puțină lume știe, însă, despre pasiunea sa pentru chitară, instrument care în secolul XIX cunoștea o popularitate greu de imaginat în ziua de azi. Paganini, însuși, consideră chitara ca fiind Regina sa – și nu vioara!

Mă bucur din tot sufletul să îl am alături de mine pe Dragoș ILIE, un muzician remarcabil și un artist de primă mână, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale, care a ales să trăiască și să studieze în SUA. Special pentru Turneul Stradivarius, Dragoș revine în România, ocazie rară de a-l asculta live, la chitară clasică, la noi acasa.

urneul Stradivarius din acest an – “PAGANINI MAGIC”- va împlini un proiect al lui Paganini din ultimile sale zile de viață, pe patul de moarte, răpus de tuberculoză, acesta plănuia un turneu de vioară și chitară, împreună cu bunul său prieten. Moartea însă nu a mai așteptat.
Pot spune că sunt extrem de emoționat să știu că peste secole pot duce la îndeplinire una dintre ultimile dorințe ale magicianului viorii: un turneu în care sunetul viorii va întâlni sunetul chitării. Doresc să vă mulțumesc din toată inima dumneavoastră, publicului, că sunteți alături de noi și în această nouă călătorie muzicală și vă urez audiție plăcută!”

Turneul Internațional Stradivarius 2022 – “PAGANINI MAGIC” deschide seria de concerte pe 26iunie, ora 19:00, la Oradea/Catedrala Greco-Catolică “Sfântul Nicolae”, 27iunie, ora 18:30, la Bădăcin/Sălaj- Casa Memorială “IULIU MANIU”, 28iunie, ora 18:30, Satu-Mare/Filarmonica “Dinu Lipatti”, 30iunie, ora 20:00- Bistrița/Cramele Jelna, 1iulie, ora 19:30, Siret/Suceava- Biserica Romano-Catolică, 2iulie, ora 12:30, Mihăileni/Botoșani- Căminul Cultural, 3iulie, ora 19:00, Iași/Palatul Culturii-Sala Voievozilor, 5iulie, ora 19:30, Ghimeș-Făget/Bacău-Biserica Romano-Catolică, 6iulie, ora 19:00, Brașov/Biserica Neagră, 7iulie, ora 19:30, Sibiu/Muzeul Brukenthal, 8iulie, ora 19:30, Sebeș/Catedrala Reformată-Lutherană, 10iulie, ora 20:00/Târgu-Jiu-Parcul Coloana fără sfârșit a lui Brâncuși, 12iulie, ora 20:00, București-Catedrala “Sfântul Iosif”, 13iulie, ora 19:00, București, Sala Radio, 14iulie, ora 18:30, București/Cărturești Carousel, 16iulie, ora 11:00, Cabana CARAIMAN/Munții Bucegi.

Dragoș Ilie, chitară clasică declară: ”Este e o experiență cu adevărat deosebită să cânt în Turneul Stradivarius. Urmăresc acest turneul de multă vreme și sunt foarte entuziasmat să mă alătur lui Alexandru Tomescu, artist pe care îl admir foarte mult.

Muzica lui Paganini are un loc special în inima mea, dat și de faptul că celebrul virtuos a dedicat o mare parte a lucrărilor sale chitarei, instrument pe care l-a indragit foarte mult.

Mai multe detalii aici.

Fundatia Culturala "Remember Enescu"