— Filed Under: Fundatia Culturala "Remember Enescu" > Concursuri > Concursul Internaţional "Remember Enescu" > Concursul Internațional Remember Enescu 2023
INFORMARE DE PRESĂ 30septembrie 2023
Pentru prima dată în CONCURSUL INTERNAȚIONAL “REMEMBER ENESCU” , Marele Premiu și Trofeul se acordă pentru doi tineri muzicieni, MIHAI MANGÎR, vioară, elev la Liceul Republican de Muzică “Ciprian Porumbescu”, Chișinău și OLGA FLOREA, canto, studentă la Universitatea Națională de Muzică București
“Mă simt extraordinar! Mă simt liber și … simt că zbor! A fost o adevărată onoare să fiu aici. Mă bucur că m-am înscris acum la acest concurs, a fost greu, a fost o competiție foarte grea pentru că sunt foarte mulți tineri valoroși și talentați! Au durat mult timp pregătirile pentru acest concurs, m-am pregătit intens și mă bucur că am reușit! Aș dori să îi mulțumesc în primul rând profesoarei mele, doamna Viorica Andriuță, cu care studiez de 10 ani, apoi părinților mei, care m-au ajutat foarte mult și îmi sunt întotdeauna alături cu tot suportul lor. Ne vedem la următoarele Concursuri “Remember Enescu”, a spus Mihai Mangîr, vioară, câștigătorul marelui premiu.
Olga Florea – Canto, câștigătoarea marelui premiu: “Mă simt foarte, foarte, foarte bine și foarte mândră! Cred că e un mare plus pentru mine că am reușit sa îmi înving emoțiile pe scenă pentru că vreau să reușesc mai departe, vreau să cânt pentru lume, vreau să aduc foarte multă bucurie publicului și faptul că am fost premiată pentru mine înseamnă foarte mult. Vreau să îi multumesc profesoarei mele, în primul rând, doamnei Iulia Isaev, pentru susținerea pe care mi-o acordă la fiecare oră, vreau să îi spun un mare mare Multumesc mamei mele, pentru că fără ea nu aș fi făcut muzică și fără susținerea ei nu aș fi ajuns aici”.
30septembrie 2023, la Filarmonica “BANATUL” din Timișoara a avut loc GALA LAUREAȚILOR Concursului Internațional “Remember Enescu”, ediția a XXIa. Prima etapă a proiectului, concursul dedicat tinerilor între 7- 24 ani, s-a desfășurat între 25 și 30septembrie, la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest, organizat de Fundația Culturală “REMEMBER ENESCU” și aflat în mentoratul Violonistului Alexandru Tomescu, făcând parte din seria de proiecte dedicate susținerii și promovării tinerilor muzicieni de pretutindeni.
“Participarea la un concurs, ca tânăr muzician, este necesară pentru că dă valoare și sens propriei cariere artistice. Evaluarea prin care treci în cadrul unui concurs este extrem de utilă pentru că te ajută, ca elev, student, ca tânăr, să-ți creezi propriul drum, dar mai ales, te pregătește să cânti. Muzicianul trebuie să se afle pe scenă, să cânte tot mai mult și să fie aproape de publicul său. Asta încearcă să construiască, prin proiectele pe care le dezvoltă, Fundația Culturală “Remember Enescu” pentru tinerii viitori muzicieni, să le creeze posibilitatea de a se descoperi, de a se instrui continuu si să fie tot mai dăruiți publicului prin muzica pe care o cântă”, a declarat violonistul Alexandru Tomescu.
Timp de 6 zile, între 25-30 septembrie, tinerii care au trecut de preselecții în Concursul Internațional “REMEMEBER ENESCU”, s-au pregătit pentru etapele finale ale competiției și au câștigat numeroase premii în bani, instrumente muzicale, partituri și recitaluri pe scenele marilor filarmonici, partenere proiectului. Juriul format din personalități ale muzicii clasice, profesori cu reputație și muzicologi au deliberat, după audiții, și au desemnat concurenții câștigători la categoria vioară, pian, canto și compoziție. Totodată, în această perioadă, tinerii muzicieni aflați în concurs au putut participa la o serie de Master Classuri gratuite oferite de Maestrul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea. De asemenea, au participat la Conferința Motivațională “Schimbă-ți Viața prin Cultură”, susținută de lectori cu reputație: Violonistul Alexandru Tomescu, Violistul Cristian Andriș, Muzicologul Cristina Comandașu, Prof.Univ.Dr. Decan al Facultății de Arte și Design-UVT, Camil Mihăescu și Managerul Cultural Anca Gheorghe.
Gala Laureaților, a avut loc pe 30septembrie, la Filarmonica “Banatul” și a început cu un recital de vioară și pian, oferit de Violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea, membrii ai juriului la secțiunea vioară și secțiunea pian.
Ministrul Culturii, Doamna RALUCA TURCAN, a fost prezentă la ceremonia de premiere și a înmânat Marele Premiu în valoare de 10.000 lei și trofeul Concursului Internațional “REMEMBER ENESCU”. Premiul a fost câștigat de elevul Mihai Mangîr, 17ani, violonist și elev la Liceul de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Chișinău și studenta la canto a Universității Naționale de Muzică, București, Olga Florea. Premiul a fost acordat pentru cea mai mai bună prezență a unui concurent în competiție, indiferent de secțiune și categorie, desemnat de Juriile secțiunilor.
“Transmit toate felicitările și toată prețuirea mea câștigătorilor acestui concurs dar și tuturor participanților, pentru că a fi într-un concurs ca acesta, aflat sub simbolul marelui muzician, George Enescu și avându-l ca Mentor pe Maestrul Alexandru Tomescu, presupune că vă pregătiți pentru o carieră de excepție și o performanță remarcabilă. Știu că este o muncă extraordinară în spatele oricărui succes atins, recunosc efortul imens pe care îl fac profesorii din spatele acestor tineri talentați și mai știu că familia are un rol la fel de determinant în tot parcursul pe care un tânăr talentat îl are pentru a ajunge pe marile scene ale lumii. Vă doresc și vă îndemn să vă urmați visul, pentru că dacă ai un vis, oricât de departe vi se pare și oricât de intangibil ar fi, merită să încercați să vi-l atingeți!” a declarat Raluca Turcan, Ministrul Culturii.
Prof.Univ.Dr Marilen Pirtea, Rector al Universității de Vest Timișoara, partener al Concursului Internațional “Remember Enescu”, a fost prezent la ceremonia de premiere și a înmânat Premiul Special pentru “Cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu”, care a fost câștigat de Anita Stoica, elevă a Liceului Național de Muzică “George Enescu”, București.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a fost prezent alături de tinerii muzicieni din Gala Laureaților, pentru că proiectul Concursul Internațional “REMEMEBER ENESCU” este parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, prin programul OverBorder Culture+, derulat de Consiliul Județean Timiș, cu sume de la Ministerul Culturii și Europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Fundația Culturală “Remember Enescu” în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, la Facultatea de Muzică și Teatru a organizat între 25-30sept, prima parte a proiectului, competiția dedicată tinerilor muzicieni, 7-24ani, la secțiunile vioară, pian, canto și compoziție, indiferent de naţionalitate și locul în care trăiesc și care își doresc să asimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu. Proiectul va continua între 1oct-29noiembrie, cu o serie de concerte organizate în Europa. Concursul își dorește să fie o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii, și, totodată, o ocazie de a împărtăși un moment intergeneraţional de muzică, educație, atitudine și valoare, imaginat și dezvoltat de Fundaţia Culturală “REMEMBER ENESCU”.
FELICITĂRI tuturor Câștigătorilor Ediției XXI a Concursului:
Marele Premiu în valoare de 10.000lei și Trofeul “Remember Enescu” în urma votului juriului, a fost acordat pentru o prestație de excepție în concurs, indiferent de secțiunea și categoria la care participă, elevului MIHAI MANGÎR, violonist și elev al Liceul Republican de Muzică “Ciprian Porumbescu”, Chișinău/Republica Moldova și OLGA FLOREA, soprană și studentă la Universitatea Națională de Muzică București.
PREMIUL SPECIAL acordat pentru CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE A UNEI LUCRĂRI de “GEORGE ENESCU” a fost câștigat de ANITA STOICA, elevă a Colegiului Național de Muzică “GEORGE ENESCU”, București
-a primit premiul în bani, Oferit de Fundația Culturală “Remember Enescu”;
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – SECȚIUNEA VIOARĂ a fost câștigat de ANTONIO NICHOLAS PICULEAȚĂ, elev al Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, București
-a primit o vioară de maestru, premiul în bani, oferit de Mecena, Doamna CATIA RĂDULESCU
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – SECȚIUNEA PIAN a fost câștigat de EMANUELA IONIȚĂ, studentă la Universitatea Națională de Muzică, București
-a primit premiul în bani, oferit de Asociația Culturală Iancu ȚUCĂRMAN &Maria POPA
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – SECȚIUNEA CANTO a fost câștigat de THEONA IURCOVSCHI, studentă la Universitatea Națională de Muzică, București
-a primit premiul în bani, oferit de FUNDAȚIA CULTURALĂ REMEMBER ENESCU
PREMII ÎN CONCURS PE CATEGORII:
Secțiunea PIAN:
CATEGORIA B
Premiul I – ANITA STOICA
CATEGORIA C
Premiul II – EMANUELA IONIȚĂ
Premiul II – DRAGOȘ MIHAI STAN
SECȚIUNEA VIOARĂ
CATEGORIA A
PREMIUL II – KONSTANTIN SCRIPCARU
PREMIUL II – PATRIK ALBERT DRAGALINA
CATEGORIA B
PREMIUL I – ANTONIO NICHOLAS PICULEAȚĂ
PREMIUL II – SEBASTIAN MANNING
CATEGORIA C
PREMIUL I – MIHAI MANGÎR
PREMIUL II – GABRIEL ȘTEFAN RISTEA
PREMIUL III – ROBERT DANIEL GHERASIM
SECȚIUNEA CANTO
CATEGORIA A
PREMIUL I – MARIA DIANA ENE
PREMIUL I – IOANA DELIA BLAȘ
PREMIUL II – ANDREEA DARIA ENĂCHESCU
PREMIUL III – SARA MARIA COMIȘAN
CATEGORIA B:
PREMIUL I – OLGA FLOREA
PREMIUL I – THEONA IURCOVSCHI
PREMIUL III – ANTHUZA GEORGESCU
PREMIUL III – ILINCA GUDELIA MANOLE
SECȚIUNEA COMPOZIȚIE :
PREMIUL II – CHIA REN CHER
PREMIUL II – ADELA GRĂMESCU
PREMIUL III – MATEI ILIA RĂDULESCU
Aducem Mulțumiri Profesorilor, Profesori acompaniatori, Juriului!
Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU” este un proiect produs de Fundația Culturală „REMEMBER ENESCU” și este posibil cu sprijinul Finanțatorilor, Sponsorilor, Partenerilor și Partenerilor Media:
Sponsor Principal – BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
Partener Principal – UNIVERSITATEA DE VEST/FACULTATEA DE MUZICĂ ȘI TEATRU TIMIȘOARA, FILARMONICA „BANATUL”
Sponsori: ICR, APERTO- INSTRUMENTE MUZICALE, Doamna CATIA RĂDULESCU
Parteneri: MUZEUL NAȚIONAL „GEORGE ENESCU”, FILARMONICA „GEORGE ENESCU”, FILARMONICA DE STAT „DINU LIPATTI”, FILARMONICA „BRAȘOV”, FILARMONICA DE STAT ORADEA, FILARMONICA „MOLDOVA” IAȘI, FILARMONICA „ION DUMITRESCU” RÂMNICU-VÂLCEA, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ BUCUREȘTI, ASOCIAȚIA MUSEART, ASOCIAȚIA CULTURALĂ ȚUCĂRMAN & POPA
Parteneri Media: RADIO ROMÂNIA MUZICAL, RADIO ROMÂNIA CULTURAL, RADIO ROMÂNIA INTERNAȚIONAL, RADOR, OBSERVATOR CULTURAL, HAUTE CULTURE, BIZ, DEMILIOANE.RO, OAMENIIINSPIRA.RO
Proiectul face parte din „ Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OVERBORDER CULTURE+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Detalii și contact: www.rememberenescu.ro, fb: remember enescu foundation
contact – contact@rememberenescu.ro/ tef: +40 745 754027
Impresii ale castigatorilor
Mihai Mangîr – Vioară, câștigătorul marelui premiu: “Mă simt extraordinar! Mă simt liber și … simt că zbor! A fost o adevărată onoare să fiu aici. Mă bucur că m-am înscris acum la acest concurs, a fost greu, a fost o competiție foarte grea pentru că sunt foarte mulți tineri valoroși și talentați! Au durat mult timp pregătirile pentru acest concurs, m-am pregătit intens și mă bucur că am reușit! Aș dori să îi mulțumesc în primul rând profesoarei mele, doamna Viorica Andriuță, cu care studiez de 10 ani, apoi părinților mei, care m-au ajutat foarte mult și îmi sunt întotdeauna alături cu tot suportul lor. Ne vedem la următoarele Concursuri “Remember Enescu”.
Olga Florea – Canto, câștigătoarea marelui premiu: “Mă simt foarte, foarte, foarte bine și foarte mândră! Cred că e un mare plus pentru mine că am reușit sa îmi înving emoțiile pe scenă pentru că vreau să reușesc mai departe, vreau să cânt pentru lume, vreau să aduc foarte multă bucurie publicului și faptul că am fost premiată pentru mine înseamnă foarte mult. Vreau să îi multumesc profesoarei mele, în primul rând, doamnei Iulia Isaev, pentru susținerea pe care mi-o acordă la fiecare oră, vreau să îi spun un mare mare Multumesc mamei mele, pentru că fără ea nu aș fi făcut muzică și fără susținerea ei nu aș fi ajuns aici”.
Anita Stoica – Pian, Premiul I: “Ma simt foarte fericită, deocamdată încă resimt stresul pe care l-am trăit, dar sunt și foarte bucuroasă pentru că am avut parte de această experirnță foarte frumoasă.
În general, mă bucur de fiecare dată când am prilejul să cânt.
Nu mă așteptam nici să cânt în gala, mă bucur mult, sunt bucuroasă de progresul pe care l-am făcut, mă motivează pentru ceea ce va urma.
Mai ales profesoarei mele, doamna Corina Mocanu, îi sunt foarte recunoscătoare, pentru că m-a ajutat enorm. Și mamei mele îi sunt recunoscătoare pentru că m-a ajutat foarte mult și a fost mereu alături de mine și a venit și aici și m-a sprijinit”.
Emanuela Ionita – Pian, Premiul II: “Mă simt fericită, încântată, onorată că am putut participa la acest concurs. A fost o provocare plăcută care, din fericire, s-a soldat și cu rezultate frumoase și mă bucur că am putut să profit de tot ceea ce înseamnă muzică.
Aș dori să mulțumesc profesorului meu de pian, domnul Profesor Universitar Dr. Viniciu Moroianu de la Universitatea Națională de Muzică București, care m-a susținut încontinuu, din momentul în care am pășit în facultate, doamnei profesoare Liana Podlovschi, care mi-a fost alături continuu, înainte să intru în facultate și încă mă sprijină prin toate mijloacele posibile și părinților mei, pentru faptul că mereu m-au susținut și m-au împins și m-au incurajat în momentul în care nici eu nu mai credeam că mai pot face ceva”.
Theona Iurcovschi – Canto, Premiul I: ”Mă simt foarte bine. Mereu este greu, pentru că este foarte multă muncă în spate, dar cu multă muncă și pasiune, devine totul natural.
Este pentru prima dată când vin aici și am fost foarte fericită sa particip. Mi s-a părut un concurs cu foarte mulți tineri talentați, mă bucur că am făcut parte și eu, a fost un concurs foarte frumos.
Aș vrea să mulțumesc doamnei mele profesoare, Iulia Isaev, care îmi este alături tot timpul și cu care lucrez totul până la cel mai mic detaliu, pentru toată munca, toată pasiunea și toată încrederea pe care o are în mine. Vreau să îi mulțumesc pentru că mă formează și mă face să devin cea mai bună.
Aș vrea să le mulțumesc și părinților mei, care îmi sunt mereu alături și mă susțin, mă iubesc și mă încurajează. Și vreau să mulțumesc tuturor profesorilor care au stat în spatele muncii mele și care m-au format”.
Antonio Nicholas Piculeata – Vioara, Premiul I : “Mulțumesc! A fost greu, dar eu sunt mulțumit că am primit rezultatele muncii mele. Sunt fericit pentru premiile obținute, sunt foarte fericit că am primit și încă o vioară, nouă, sper că mă va ajuta în muzica de cameră, este o vioară foarte frumoasă.
Vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost la Timișoara alături de noi și publicului și doamnei ministru Raluca Turcan, doamnei Tomescu, domnului Tomescu.
Concursul mi s-a parut greu, dar am avut o siguranță pentru că am studiat. Chiar dacă a fost greu, totuși emoțiile nu au putut să îmi facă probleme.
În primul rând vreau să mulțumesc tatălui meu, pentru că el este profesorul meu, mamei mele și fratelui meu Lucas, care are 6 ani, vreau să îi multumesc pentru că mă suportă în fiecare zi, îmi suportă orele de studiu și nu spune absolut nimic!
Și familiei Colompar, care m-a gazduit și m-a încurajat aici vreau să îi multumesc, s-au comportat excepțional cu mine și mi-au fost alături”.
Fisa inscriere
Secțiunea
Regulament:
- Concursul Internaţional “Remember Enescu” 2023 se desfășoară în perioada 25 – 30 septembrie 2023 la Universitatea de Vest din Timișoara și este deschis tinerilor interpreţi. Data limita de inscriere 4 septembrie 2023.
- Concursul este organizat pe urmatoarele categorii:
- Categoria A – născuți după 1 ianuarie 2011
- Categoria B – născuți între 2010 – 2006
- Categoria C – născuți între 2005 – 1999
- Candidații se pot înscrie în concurs la o categorie superioară.
- Concursul se va desfășura în două etape, prima etapă fiind eliminatorie.
- Fișa de înscriere va fi disponibilă pe site-ul rememberenescu.ro. În fișă, trebuie completate toate informațiile cerute; toate câmpurile sunt obligatorii.
- Repertoriul de concurs va fi interpretat din memorie, cu excepția Sonatei de George Enescu de la Categoria C.
- Concurenții se vor prezenta în concurs cu acompaniator propriu.
- Organizatorii pun la dispoziție datele de contact ale acompaniatorilor oficiali ai competiției pe site-ul rememberenescu.ro. Angajarea acestora se face direct de catre concurenți.
- Juriul este alcătuit din personalități ale vieții muzicale.
- Premiile vor fi acordate de către Juriu.
- Juriul va putea acorda Marele Premiu “Remember Enescu” 2023, celui mai valoros concurent, indiferent de Sectiunea si Categoria la care a participat, in Gala Concursului.
- Marele Premiu este indivizibil.
- Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, mențiuni, premii speciale și diplome de merit.
- Premiile vor fi în bani, obiecte şi programări în concerte cu orchestra precum și în evenimentele importante ale Fundaţiei.
- Pentru laureații clasificați pe același loc, premiile în bani nu sunt divizibile.
- Profesorii îndrumători și acompaniatori ai concurenţilor vor primi diplome de onoare.
- Taxa de participare este de 80 euro în lei la cursul BNR al zilei şi va fi depusă în contul bancar al Fundaţiei Culturale “Remember Enescu” – RO 72 RNCB 0071 0114 3484 0001 BCR - Griviţa
Repertoriu
ETAPA I – eliminatorie
Categoria A
- Un studiu sau capriciu, la alegere
- Enescu – Albu – Adagio
Categoria B
- Un studiu sau capriciu, la alegere
- G.Enescu – Nocturna sau Impromptu concertant
- Două părți contrastante dintr-o sonata barocă sau partită
Categoria C
- J.S.Bach – Două părți contrastante dintr-o partită sau sonată
- W.A.Mozart – Partea I cu cadenta dintr-un concert, la alegere
- G.Enescu – Sonata op.6, nr.2 în fa minor, p.I – Assez mouvementé
ETAPA II – finala
Categoria A
- G.Enescu – Pastorală
- Piesa la alegere
- Partea I sau Partea a III-a dintr-un concert, la alegere
Categoria B
- G.Enescu – Baladă
- Piesa la alegere
- Partea I sau Partea a II-a si a III-a, dintr-un concert, la alegere
Categoria C
- G Enescu – “Lautarul” din Suita “Impresii din copilarie”
- Piesa la alegere
- Concert integral, la alegere
Partiturile lucrărilor de George Enescu, impuse de concurs, se găsesc pe
site-ul www.rememberenescu.ro
Partituri
Categoria A
- Enescu – Albu – Adagio pentru vioara
- Enescu – Albu – Adagio pentru pian
- George Enescu – Pastorală pentru vioara
- George Enescu – Pastorală pentru pian
Categoria B
- George Enescu – Nocturna pentru vioara
- George Enescu – Nocturna pentru pian
- George Enescu - Impromptu concertant pentru vioara
- George Enescu - Impromptu concertant pentru pian
- George Enescu – Baladă pentru vioara
- George Enescu – Baladă pentru pian
Categoria C
- George Enescu – Sonata op.6, nr.2 în fa minor, p.I – Assez mouvementé – pentru vioara
- George Enescu – Sonata op.6, nr.2 în fa minor, p.I – Assez mouvementé – pentru pentru pian
- George Enescu – “Lautarul” din Suita “Impresii din copilarie”
Premii
Premiile vor fi acordate de către Juriu.
Mai multe informatii despre valoarea Marelui Premiu, vor fi disponibile in curand. Juriul va putea acorda Marele Premiu “Remember Enescu” 2023, celui mai valoros concurent, indiferent de Sectiunea si Categoria la care a participat, in Gala Concursului. Marele Premiu este indivizibil.
Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, mențiuni, premii speciale și diplome de merit.
Premiile vor fi în bani, burse, partituri, cărți, CD-uri, concerte și programări în evenimentele Fundației.
Se va oferi o vioara creata de lutierul si colectionarul Eugen Ceaikovski, precum si alte premii oferite de sponsori.
Toți profesorii și acompaniatorii vor primi diplome de onoare.
JURIUL SECȚIUNII VIOARĂ
- Solist concertist ALEXANDRU TOMESCU, Conf.univ.dr. Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru
- Violonist concertist TITUS FLUERAȘ, Conf.univ.dr. Academia de Muzică Gh Dima Cluj-Napoca
- Violonista CRISTINA ALINA MALANCIOIU, Conf. univ. dr. Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru
ACOMPANIATORI SECȚIUNEA VIOARĂ
- Asistent univ. VICTOR-ANDREI PARAU, Universitatea de Vest Timisoara, Facultatea de Muzica
Regulament:
- Concursul Internaţional “Remember Enescu” 2023 se desfășoară în perioada 25 – 30 septembrie 2023 la Universitatea de Vest din Timișoara și este deschis tinerilor interpreţi.
- Concursul se desfăşoară pentru următoarele categorii:
- Categoria A – născuți după 1 ianuarie 2011
- Categoria B – născuți între 2010 – 2006
- Categoria C – născuți între 2005 – 1999
- Candidaţii se pot înscrie în concurs la o categorie superioară.
- Concursul se va desfăşura în două etape, prima etapă fiind eliminatorie.
- Fișa de înscriere va fi disponibilă pe site-ul www.rememberenescu.ro. În fișă, trebuie completate toate informațiile cerute; toate câmpurile sunt obligatorii.
- Repertoriul de concurs va fi interpretat din memorie.
- Juriul va fi alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale.
- Premiile vor fi acordate în exclusivitate de către juriu, deciziile sale fiind definitive.
- Juriul va putea acorda Marele Premiu “Remember Enescu” 2023, celui mai valoros concurent, indiferent de Sectiunea si Categoria la care a participat, in Gala Concursului.
- Marele Premiu este indivizibil.
- Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, menţiuni, premii speciale şi diplome de merit.
- Premiile vor fi în bani, obiecte şi programări în concerte cu orchestra precum și în evenimentele importante ale Fundaţiei.
- Pentru laureații clasificați pe același loc, premiile în bani nu sunt divizibile.
- Profesorii îndrumători și acompaniatori ai concurenţilor vor primi diplome de onoare.
- Taxa de participare este de 80 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR al zilei şi va fi depusă în contul bancar al
- Fundaţiei Culturale “Remember Enescu” - RO 72 RNCB 0071 0114 3484 0001 BCR - Griviţa
Repertoriu
ETAPA I - eliminatorie
Categoria A
- Un studiu sau piesă de virtuozitate
- Piesă barocă
- G.Enescu - Suita în stil vechi op.3 în sol minor, “Preludiu”
Categoria B
- Un studiu sau piesă de virtuozitate
- Piesă barocă
- G.Enescu - Suita nr.3, op.18 în mi minor “Voix de la steppe” sau “Appassionato”
Categoria C
- Un studiu sau piesă de virtuozitate
- Piesă barocă
- G.Enescu - Suita op.10 în Re major, “Toccata” sau “Pavana”
ETAPA II – finală
Categoria A
- Sonatină sau sonată partea I sau Temă cu variaţiuni
- Piesă romantică
- G.Enescu - Suita în stil vechi op.3, în sol minor, “Finale”
Categoria B
- Sonatină sau sonată partea I sau Temă cu variaţiuni
- Piesă romantică
- G.Enescu - Suita în stil vechi op.3 în sol minor, “Fuga” sau "Bourlesque"
Categoria C
- Sonatină sau sonată partea I sau Temă cu variaţiuni
- Piesă romantică
- G.Enescu - Suita op.10 în Re major, “Bouree” sau “Sarabanda”
Partiturile lucrărilor de George Enescu, impuse de concurs, se găsesc mai jos
Partituri
Categoria A
- G.Enescu - Suita în stil vechi op.3 în sol minor, “Preludiu”
- G.Enescu - Suita în stil vechi op.3 în sol minor, “Finale”
Categoria B
- G.Enescu - Suita nr.3, op.18 în mi minor “Voix de la steppe”
- G.Enescu - “Appassionato”
- G.Enescu - Suita în stil vechi op.3 în sol minor, “Fuga”
- G.Enescu - "Bourlesque"
Categoria C
- G.Enescu - Suita op.10 în Re major, “Toccata”
- G.Enescu - Suita op.10 în Re major, “Pavana”
- G.Enescu - Suita op.10 în Re major, “Bouree”
- G.Enescu - Suita op.10 în Re major, “Sarabanda”
Premii
- Premiile vor fi acordate în exclusivitate de către juriu, deciziile sale fiind definitive.
- Juriul va putea acorda Marele Premiu “Remember Enescu” 2023, celui mai valoros concurent, indiferent de Sectiunea si Categoria la care a participat, in Gala Concursului. Marele Premiu este indivizibil.
- Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, menţiuni, premii speciale şi diplome de merit.
- Premiile vor fi în bani, obiecte şi programări în concerte cu orchestra precum și în evenimentele importante ale Fundaţiei.
- Profesorii îndrumători și acompaniatori ai concurenţilor vor primi diplome de onoare.
JURIUL SECȚIUNII PIAN
- Pianist concertist CSIKY BOLDIZSÁR-TAMÁS, Prof.univ.dr. Academia de Muzica Gh Dima Cluj-Napoca
- Muzicolog CRISTINA COMANDAȘU, manager Radio Romania Muzical
- Pianist concertist, profesor SÎNZIANA MIRCEA
Regulament:
- Concursul Internaţional “Remember Enescu” 2023 se desfășoară în perioada 25 – 30 septembrie 2023 la Universitatea de Vest din Timișoara și este deschis tinerilor interpreţi.
- Concursul este organizat pe următoarele categorii:
- Categoria A – Clasele IX – XII (15 – 18 ani)
- Categoria B – Studenţi şi masteranzi (18 – 25 ani)
- Candidaţii se pot înscrie în concurs la o categorie superioară.
- Concursul se va desfăşura în două etape, prima etapă fiind eliminatorie.
- Fișa de înscriere va fi disponibilă pe site-ul rememberenescu.ro. În fișă, trebuie completate toate informațiile cerute; toate câmpurile sunt obligatorii.
- Repertoriul de concurs va fi interpretat din memorie.
- Concurenții se vor prezenta în concurs cu acompaniator propriu.
- Organizatorii pun la dispoziție datele de contact ale acompaniatorilor oficiali ai competiției pe site-ul rememberenescu.ro.
- Angajarea acestora se face direct de catre concurenț
- Juriul va fi alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale.
- Premiile vor fi acordate în exclusivitate de către juriu, deciziile sale fiind definitive.
- Juriul va putea acorda Marele Premiu “Remember Enescu” 2023, celui mai valoros concurent, indiferent de Secțiunea și Categoria la care a participat, în Gala Concursului.
- Marele Premiu este indivizibil.
- Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, menţiuni, premii speciale şi diplome de merit.
- Premiile vor fi în bani, obiecte şi programări în concerte cu orchestra precum și în evenimentele importante ale Fundaţiei.
- Pentru laureații clasificați pe același loc, premiile în bani nu sunt divizibile.
- Toţi profesorii îndrumători și acompaniatori ai concurenţilor vor primi diplome de onoare.
- Taxa de participare este de 80 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR al zilei şi va fi depusă în contul bancar al Fundaţiei Culturale “Remember Enescu” - RO 72 RNCB 0071 0114 3484 0001 BCR - Griviţa
Repertoriu
ETAPA I – eliminatorie
Categoria A
- Arie de operă, la alegere sau W.A.Mozart – Arie de concert
- G.Enescu – Liedul “Aux damoyselles paresseuses d’escrire à leurs amys” pe versuri de Clément Marot sau Liedul “Languir me fais…” pe versuri de Clément Marot
Categoria B
- Arie de operă, la alegere
- Un lied din creaţia universală
- G.Enescu – Liedul “Estrene de la rose” pe versuri de Clément Marot sau Liedul “Du conflict en douleur” pe versuri de Clément Marot
ETAPA II – finală
Categoria A
- Arie preclasică sau de oratoriu
- Un lied din creaţia universală
- G.Enescu – Liedul “Estrene à Anne” pe versuri de Clément Marot sau Liedul “Présent de couleur blanche” pe versuri de Clément Marot
Categoria B
- Arie preclasică sau de oratoriu
- Arie de operă din repertoriul universal
- G.Enescu – Liedul “Le Desert” pe versuri de Jules Lemaitre sau Liedul “Changeons propos, c’est trop chanté d’amours…” pe versuri de Clément Marot
Partiturile lucrărilor de George Enescu, impuse de concurs, se găsesc mai jos.
Partituri
Categoria A
- G.Enescu – Liedul “Aux damoyselles paresseuses d’escrire à leurs amys” pe versuri de Clément Marot
- G.Enescu - Liedul “Languir me fais…” pe versuri de Clément Marot
- G.Enescu – Liedul “Estrene à Anne” pe versuri de Clément Marot
- G.Enescu - Liedul “Présent de couleur blanche” pe versuri de Clément Marot
Categoria B
- G.Enescu – Liedul “Estrene de la rose” pe versuri de Clément Marot
- G.Enescu - Liedul “Du conflict en douleur” pe versuri de Clément Marot
- G.Enescu – Liedul “Le Desert” pe versuri de Jules Lemaitre
- G.Enescu - Liedul “Changeons propos, c’est trop chanté d’amours…” pe versuri de Clément Marot
REPERTORIU DUETE
ETAPA I – eliminatorie
- W.A.Mozart – Un duet la alegere
- Un duet din creaţia universală
ETAPA II – finală
- G.Verdi – Un duet la alegere
- Un duet din creaţia universală
Premii
- Premiile vor fi acordate în exclusivitate de către juriu, deciziile sale fiind definitive.
- Juriul va putea acorda Marele Premiu “Remember Enescu” 2023, celui mai valoros concurent, indiferent de Sectiunea si Categoria la care a participat, in Gala Concursului. Marele Premiu este indivizibil.
- Se pot acorda trei premii pentru fiecare categorie, menţiuni, premii speciale şi diplome de merit.
- Premiile vor fi în bani, obiecte şi programări în concerte cu orchestra precum și în evenimentele importante ale Fundaţiei.
- Profesorii îndrumători și acompaniatori ai concurenţilor vor primi diplome de onoare.
JURIUL SECȚIUNII CANTO SOLO SI DUETE
- Conf.univ.dr. IULIA ISAEV, Universitatea Națională de Muzică București, solistă a Operei Naționale București.
- Lector univ.dr. SIMONA NEGRU, Universitatea de Vest Timisoara, Facultatea de Muzică și Teatru
ACOMPANIATORII SECȚIUNII CANTO SOLO SI DUETE
- Lector univ.dr.Silviana - Ana Cîrdu, Universitatea de Vest Timisoara, Facultatea de Muzica si Teatru
Regulament
- Concursul Internațional “Remember Enescu” este deschis tinerilor compozitori născuți după 1999.
- Se vor prezenta lucrări solo pentru orice instrument sau voce si o lucrare camerala, incluzând sau nu o voce solistă, în formule de la duo la trio.
- Fișa de înscriere este disponibilă pe site-ul rememberenescu.ro. Este necesar un cont google pentru completarea fișei și încărcarea partiturii în format pdf și eventual, a înregistrării în format mp3 sau mp4, dacă există.
- În fișă, trebuie completate toate informațiile cerute; toate câmpurile sunt obligatorii.
- Pentru filmare, este recomandat să se folosească o cameră video sau telefonul în modul orizontal (landscape), la o calitate cât mai bună, fără a depăși dimensiunea fișierului de 10 GB.
- Juriul va fi alcătuit din personalități ale vieții muzicale.
- Premiile vor fi acordate de către Juriu.
- Se pot acorda trei premii, mențiuni, premii speciale și diplome de merit.Premiile vor fi în bani, CD-uri și programări în evenimentele Fundației.
- Pentru laureații clasificați pe același loc, premiile în bani nu sunt divizibile.
- Profesorii participanților la concurs vor primi diplome de onoare.
JURIUL SECȚIUNII COMPOZITIE
- Compozitor, Conf.univ.dr. DIANA ROTARU, Universitatea Națională de Muzică București
- Compozitor și dirijor, dr. în muzică CARMEN CÂRNECI, Muzeul National George Enescu
- Compozitor, dr. ADINA SIBIANU, coordonator proiecte Muzeul Național George Enescu